Stiați că există OKAPI?
Okapi este o minune genetică ce pare ruptă dintr-un basm. Cu o apariție incredibilă în pădurile tropicale, care parcă, sfidează convențiile regnului animal, aceasta îmbină grația unei girafe cu excentricitatea unei zebre, având blana strălucitoare în nuanțe de maro și alb. Prin raritatea și unicitatea sa genetică, okapi, o anomalie aparentă, ascunde o frumusețe și o diversitate ce merită să fie apreciată și celebrată. Autismul, dizabilitățile, toate aceste diferențe sunt ca nuanțele de pe blana unui okapi. Ele nu diminuează valoarea ființei, ci adaugă profunzime și complexitate portretului său. În lumea noastră, fiecare okapi este o capodoperă vie, un testament al diversității și al forței spiritului uman. Lucrarea cu animalele OKAPI a fost realizată de P, un tânăr în vârstă de 18 ani, pasionat de desen. P are un diagnostic de autism atipic și deficit de atenție. El a participat la atelierele de art-terapie unde și-a putut exprima pasiunea pentru desen și a explorat subiectele sale preferate.
Pentru a îi celebra pe acești copii, aceste minuni ale diversității, Asociația de Art Terapie Entuziart a reunit în Expoziția de Artă Psihopatologică, OKAPI, lucrări realizate de copii cu vârste cuprinse între 9 și 19 ani ce au participat la ședințe săptămânale de art-terapie prin pictură susținute de Asociația Entuziart la Școala Profesională Specială “Sf.Nicolae” din București, prin art terapeut & psihoterapeut analist Oana Dorneanu. Lucrările au fost alese pentru expoziție cu mare atenție pentru starea psihologică a copiilor și impactul expunerii lor către public. Expoziția OKAPI a luat naștere în cadrul Proiectului Outsider Amnio Art, derulat de Asociația Entuziart și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Lucrările au fost expuse inițial în luna Iunie 2023 în spațiul artistic Mobius Gallery din București și ulterior în Timișoara și în Lugoj în cadrul unor inițiative culturale. Asociația Entuziart este o organizație non-guvernamentală fondată de psihoterapeuți a cărei misiune este promovarea și sprijinirea persoanelor de orice vârstă și cu orice tip de abilități, prin art-terapie, dans-terapie, psihoterapie și activități creative, cu scopuri terapeutice. www.arterapie.com
Oana Dorneanu, cofondator al Asociatiei Entuziart, psihoterapeut jungian cu dublă specializare în art terapie a studiat arta brută și arta psihopatologică in cadrul formarii de Art Terapie derulate in Paris de către „Centrul de Studiu al Emoțiilor”, formare ce a avut loc în cadrul spitalului de psihiatrie Saint Anne.
Criticul de artă dr Marius Tița, specialist în arta brută, arta singulară și Outsider Art,m spus despre proiect. “Îmi place proiectul, îmi place inițiativa, o găsesc extrem de interesantă, dar mai mult decât atât, o găsesc extrem de utilă. De ce? Pentru că lucrează cu copiii care sunt dintr-o anumită zonă patologică dar s-ar putea să fie extrem de utilă inclusiv pentru noi. Vă garantez că arta face bine. Prin portretele sale, E. redă sufletul celor desenați printr-o sinceritate plină de umor. Pentru proiect, „okapi” este formula magică, esenţa şi filosofia exprimate într-un singur cuvânt. Nu ar fi de mirare ca acest nume, conturat de copiii participanţi la proiect şi de organizatori, să se impună, să facă o frumoasă carieră. Girafo-zebra de o stranie frumuseţe, a ieşit din jungla reală în care trăieşte şi calcă pe asfaltul urban pentru a ne vorbi despre copii ce se exprimă în limbajul artei, care îşi desenează emoţiile şi observaţiile speciale. Arta plastică intră în teren, devine factor activ în terapie, câştigăm cu toţii, nimeni nu rămâne în urmă şi nimeni nu este uitat. Iar lumea devine mai frumoasă şi mai colorată”.[..] “
Asociația Entuziart colaborează cu acești copii începând din anul 2022, oferindu-le sprijin prin psihoterapie și terapii creative, precum art-terapie, dans-terapie, muzică și fotografie. Art-terapia reprezintă o resursă esențială în lucrul cu copiii cu dizabilități, oferindu-le un mijloc de comunicare și exprimare care poate depăși limitele verbale. În cadrul atelierului de art terapie, copiii au o libertate creativă, lucrând fără teme specifice, urmându-și propriile interese și curiozități. Prin intermediul artei, copiii cu deficiențe de intelect sau autism pot găsi o cale de expresie, descoperindu-și potențialul artistic și abilitățile creative. Această descoperire poate fi benefică pentru dezvoltarea lor emoțională, socială și cognitivă, oferindu-le o modalitate de a se exprima și de a-și dezvolta identitatea și încrederea în sine. Prin intermediul artei, acești copii au posibilitatea să-și descopere trăirile interioare, emoțiile complexe și sentimentele ascunse, creând astfel o punte între lumea lor interioară și cea exterioară. Copiii cu deficiențe de intelect pot avea puncte slabe, precum incapacitatea de gestionare a emoțiilor și lipsa încrederii în ei înșiși. Prin intermediul picturii și expunerii lucrărilor lor în expoziții, acești copii își conturează o identitate de sine și obțin o șansă la o mai bună inserție socială și profesională. Art-terapia reprezintă un mediu în care acești copii pot găsi expresia necesară pentru a-și exprima și explora emoțiile și gândurile, contribuind la dezvoltarea lor personală și psihologică.
Oana Dorneanu, cofondator al Asociatiei Entuziart