Contactează-ne aici

contact@artinsane.eu

Despre Carmen Nedelcu

Călătoria mea în lumea culorilor a început destul de trist, cu o mare tragedie în familie. Pierderea fratelui meu m-a zdruncinat destul de tare, iar neacceptarea plecării lui în lumea de dincolo, a fost pentru mine sfârşitul la acel moment. Au fost nopţi şi zile de lacrimi şi durere, nepăsare a ceea ce mi s-ar putea întâmpla în orice clipă. Dar a venit o zi în care, o luminiţă a început să licăre fără ca eu să-mi dau seama. La un drum banal şi întâmplător la un Hipermarket, împreună cu un coleg de-al meu care a încercat să-mi fie alături în acea perioadă destul de delicată pentru mine, acesta a găsit de cuviinţă să-mi ofere, pentru a-mi alina durerea, primele culori, primul bloc de desen şi primul set de pensule.

Şi de aici începe frumoasa mea călătorie în lumea picturii, o lume doar a mea… Acolo unde eu am putut să plâng, să visez şi, mai ales, să mă exprim în felul meu.

Cred că dincolo de tehnică, e foarte important să exprimi mai mult decât ceea ce gândeşti. Prin pictura ca terapie am încercat să transpun dorinţa de meditaţie, relaxare şi uitare a frământărilor de zi cu zi şi nu numai, de bucurie şi linişte. Am încercat să-mi croiesc un drum pacific, cu multă lumină în viaţa mea, o carte deschisă… o vibraţie puternică, iar pânza a fost şi este pentru mine cel mai bun prieten în momentele  mai triste sau mai vesele, aducându-mi alinare în suflet.

Ce înseamnă pictura pentru mine?

Înseamnă reîntoarcerea la viaţă, la lucrurile minunate care ne înconjoară, o bulă de aer şi speranţă. Cu siguranţă nu voi renunţa la acest cadou minunat pe care viaţa mi l-a oferit.

You cannot copy content of this page